Filme cu preoti online dating

Posted by / 21-Jul-2017 20:36

– În Sarea Pamantului 3, Spune așa Părintele Nikolai Gurianov, cu privire la opinia pierzatoare a lui Ioan Krestiankin ajunsă la televiziune: ”Vanea, Vanea, ce-ai făcut ? Am ajuns să purtăm discuții cu puterea cea fără Dumnezeu, primind din parta acesteia, fără să mai gândim, totul.

Aceasta nu reprezinta un acord cu statul, precum serghianstvo (din timpul Uniunii Sovietice), ci cu politica lui antihrist.” Cu privire la codurile numerice parintele era categoric. Dreaptă și Slăvită.” În Ortodoxie nu au avut loc niciodată dezbinări.

Citeşte şi: TOP 10 cele mai mari indemnizații de creștere a copilului: Se ajunge la 160.000 de lei LUNAR”Martorul precizează că această discuţie a avut-o pe data de 12 iunie cu episcopul Huşilor, care i-a relatat un alt fapt, şi anume că două persoane care fuseseră la o discuţie şi în săptămâna anterioară (discuţie la care martorul a asistat şi episcopul a promis că va acorda un ajutor financiar de 45.000 lei Parohiei Văleni 2 în toamna anului 2017), şi anume inculpaţii Gheorghe Damian şi Răzvan Mihail Bumbu, preoţi din zona Vasluiului, i-au solicitat acordarea de urgenţă a unei sume de bani pentru parohia Văleni 2, episcopul Huşilor povestindu-i că, pe lângă inculpatul Cristi Jitaru, şi aceştia doi l-au ameninţat cu divulgarea unor înregistrări.(…) Martorul declară că nu ştie să se fi întâmplat vreodată ca Episcopia Huşilor să ajute o parohie cu o sumă situată în apropierea celei de 50.000 de euro”, susțin procurorii. și Bumbu Răzvan și-mi cer să le dau 50.000 de euro. Corneliu Onilă: Păi, dar, de asta te-am …Sebastian Cristi Jitaru: Am spus: nu dați.

Va trebui, în termen de o lună, stabilită judecată, ca să aibă timp oamenii să fie înștiințați și să fie judecat dosarul.Am predat cardul de sănătate prin poștă și am trimis împreună cu el și o petiție.De când nu mai am documente cu cipuri, benzi bagnetice sau coduri de bare mă simt mult mai liniștită, mă pot ruga cu rugăciunea inimii fără să mă tulbur.Le vor mai primi sau nu Preotul Cristi Jitaru s-a dezis de acțiunile lui Damian și Bumbu și i-a sugerat episcopului să nu le dea niciun leu, spunându-i că aceștia nu au nicio înregistrare cu prelatul, ci doar se folosesc de situație pentru a obține bani. ”, l-a întrebat Corneliu Bârlădeanu pe Jitaru, răspunsul acestuia fiind unul ferm: „Arhiereu vicar la Huşi. În afară de faptul că vreți arhiereu vicar mai vrei altceva? până diseară la ora șase …Sebastian Cristi Jitaru: Deci, eu unul, personal, nu dăm de … Prea Sfinția Voastră, o să vă povestesc ceva, uitați părintele este de față și …Corneliu Onilă: Ah, nu, dar părintele ăsta Damian spune el că i-ai dat-o (n.r. Sebastian Cristi Jitaru: Nu, nu are film cu ultima … asta…Corneliu Onilă: Nu, dar cere bani, totuși, părinte …Sebastian Cristi Jitaru: Vreți să vă spun eu? Chemat să discute cu episcopul Corneliu Bârlădeanu despre banii ceruți cu insistență de Bumbu și Damian, Cristi Jitaru i-a spus prelatului că cei doi cer bani de capul lor, pentru că nu au dovezi compromițătoare.”Auzi, părintele Paul mi-a povestit …

filme cu preoti online dating-23filme cu preoti online dating-51filme cu preoti online dating-51

Citeşte şi: Cum poţi evita INFARCTUL: Sfaturile de neocolit ale medicilor Unul dintre martor, Giani Rariță, consilier administrativ în Episcopia Hușilor, le-a povestit anchetatorilor că, la nici o lună de la momentul tragic din familia episcopului Corneliu Bârlădeanu, Jitaru a început să le arate celor care sunt angajați la Episcopie cum a fost filmat prelatul în ipostaze intime cu un elev de seminar care era minor.